Parohia Zlătari din Bucureşti îşi serbează Hramul | Program[2022-09-29]de Alexandru BobocBiserica Parohiei Zlătari de pe Calea Victoriei îşi va serba hramul pe 2 octombrie. Ocrotitorii lăcaşului de cult sunt Sfinţii Ciprian şi Iustina. Program Sâmbătă, 1 octombrie 2022 Ora 8.30 – Va fi oficiată Utrenia, Sfânta Liturghie şi Slujba de pomenire a ctitorilor. Ora 16:00 – Va fi aşezată spre închinare racla cu moaştele Sfântului Ciprian. Orele 17:00 – Vecernia cu Litia şi Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian. Duminică, Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Ora 8:30 – Va fi oficiată Utrenia şi Sfânta Liturghie Ora 17:00 – Paraclisul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian. Biserica Zlătari are o parte din moaştele Sfântului Ciprian încă din anul 1790. Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei din Bucureşti, lângă Muzeul Naţional de Istorie şi peste drum de Palatul CEC. Numele ei provine de la prima bisericuţă zidită în această locaţie în secolul al XVII-lea de breasla meşterilor zlătari, adică aurari (zlatu înseamnă în slavonă „aur”). Pe acel loc Spătarul Mihai Cantacuzino a zidit în secolul al XVIII-lea o biserică închinată de Sf. Constantin Brâncoveanul Patriarhiei Alexandriei, împreună cu hanul care o înconjura. Ulterior, acolo a funcţionat o mănăstire. Biserica actuală a fost înălţată în 1850 de Egumenul Calistrat Livis, după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. A devenit biserică de parohie în 1888. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 578, Ultimul acces: 2026-10-13 18:48:33
|
Timp total: 0.04s...
[]:1